Sorin Oncu – YU/RO 3

sorin-oncu-afis

 

Auto-reflexiv, permanent ironic și critic Sorin Oncu (1980-2016) revine în ultima expoziție personală asupra uneia dintre temele care l-au preocupat permanent: mecanismele construcțiilor identitare. Firul narativ al expoziției YU-RO 3, care continuă o serie începută în 2012, se articulează politic în deconstrucția simbolică a elementelor “cheie” care traduc aparteneța la una sau alta dintre națiunile din care făcea parte: sârbă și română.

Născut Iugoslavia, în Banatul sârbesc, Sorin a trăit în Timișoara mai mult de un deceniu fără să reușească să obțină cetățenia română. Blocat de legislația autohnotă care ridică bariere oricui încearcă să devină cetățean român, Oncu, a fost nevoit să rămână la statutul de “străin” în ciuda faptului că era născut român. Ce fel de român?  În absența cetățeniei aparteneța la națiunea română devine imposibilă, iar românitatea ca etnie a fost deja contestată în repetate rânduri de politologi. Tratamentul preferențial de acordare a cetățeniei românilor din Republica Moldova, ignorând realitatea celor din alte regiuni, în afara evidentei discriminări subliniază pregntant faptul că “a fi român” poate rămâne, în mod ironic, doar o etichetă.

Proiectele din seria YU-RO chestionează jocțiunea și contrariile imprimate de etnie  și națiune  în identitatea personală. Lucările expuse la Galeria Calina, proiecte anti-estetice articulate în proximitatea limbajului arte povera, traduc experiența personală într-un discurs politic despre limitele pe care noile mitologii ale statelor naționale le-au imprimat indivizilor. În interiorul granițelor omul este redus la un număr de identificare personală (CNP), un cod care încifrează abstract ștergerea valențelor tuturor mărcilor posibilelor construcții identitare prin care se pot defini indivizii.

sorin-oncu-galeria-calina

Pornind de la o reflexie asupra experienței personale, Sorin propune un traseu imagiar în care eviscerează jocurile politice actuale. Frontierele impenetrabile sunt detensionate într-un proces de re-semantizare ludic, a cărui miză și ultim reper este luciditatea profund umană cu care artistul privește toate barierele construite social de oameni împotriva oamenilor.

Sorin Oncu reușește prin fiecare lucrare să producă un statement puternic, menit să interogheze artificialul identificării impuse de locul în care te-ai născut precum și consecințele acestei apartenețne date. Proictul său individual invită într-un mod autentic fiecare privitor la o reflecție critică asupra banalizării anti-umane pe care o presupune aparteneța etnică și/sau națională.

sorin-ocnu

Lucrările expuse în actuala selecție au fost în mare parte doar schițate de Sorin și produse după dispariția prematură a artistului cu ajutorul prietenului și colaboratorului Cosmin Haias.

 

p.s. Un interviu cu Sorin Oncu in Gazeta de Artă Polirică AICI.

 

Advertisements

Virginia Lupu – The fragile white blossoms emit a hypnotic cascade of tropical perfume whose sweet heady odor leaves its victim intoxicated

virginia lupu

tranzit virginia lupu

 

Alexandra Gold, Letisia Shine, Anna Trasex, Amber Qeen şi Virginia Lupu au locuit împreună într-o vară, într-un apartament din centrul Bucureştiului. Virginia Lupu trăieşte cu aparatul de fotografiat în mână şi surprinde aspecte aleatorii din viaţa grupului. E ludică, spontană și naturală în mediul care a adoptat-o și integrat-o.

Banalul cotidian al grupului, memorat de lentila aparatului de fotografiat, devine prin expunere o incursiune în lumea adesea blamată şi marcată de excludere a lucrătoarelor sexuale transgender.  Feminităţile queer care se dezvăluie în faţa camerei respectă o logică estetică proprie, ușor recognoscibilă în interiorul comunității.  Fetele trans sunt preocupate de întreţinere şi permanentă înfrumuseţare a propriului corp pentru că îşi iubesc feminitatea cucerită prin luptă şi eforturi. Meşe, peruci, unghii false, silicon, dantelă, tocuri, ruj, sclipici sunt mărci identitare care învăluie feminitățile atât de glamuroase, dar în esență fragile ce conferă un aer pop fotografiilor. În fapt este ceea ce ni se dezvăluie în spatele machiajului abundent este o feminitate politică, urmărită de cezura unei societăţi heteronormative, o feminitate construită prin lupte la marginea societăţii şi a legalităţii.

În România procesul de tranziţie de la un gen la altul este foarte puţin reglementat şi cu atât mai puţin familiar în practica medicilor specialiști. Accesul la medicaţia necesară tranziţiei este dificilă, mai ales în condiţiile în care sistemul medical nu are suficienţi medici disponibili să asiste acest proces. Modificarea genului în acte în conformitate cu identitatea persoanei este o altă problemă spinoasă cu care persoanele trans se confruntă. În cazul specific al fetelor transgender, corpul este supus unui proces de modificare și feminizare Feminitatea trans este construită printr-o continuă luptă cu propriul corp, copul biologic incongruent cu identitatea de gen. Lupta personală dură este îngreunată de sărăcie şi de marginalizarea discriminatorie bazată pe stereotipuri, care construieşte nenumărate impedimente în viaţa unei lucrătoare sexuale trans.

Virginia Lupu intra cu aparatul de fotografiat în mână în mijlocul acestei lumi fără conștiința sau interesele unui antropolog. Fotografiile ei descoperă și afirmă aceste feminități marginale, prea puțin cunoscute publicului autohton. Expoziția The fragile white blossoms emit a hypnotic cascade of tropical perfume whose sweet heady odor leaves its victim intoxicated  este jurnalul unor luni petrecute de artistă în casa unor prietene.  Fotografiile Virginiei Lupu sunt totodată o portavoce a luptei pentru afirmarea drepturilor lucrătoarelor sexuale transgender.

 

Notă – expoziția The fragile white blossoms emit a hypnotic cascade of tropical perfume whose sweet heady odor leaves its victim intoxicate – Virginia Lupu a fost deschisă la tranzit.ro București în cadrul festivalului Bucharest Pride.

Organizatori – Asociația Mozaiq, cu sprijinul Asociației Accept.

 

Sol Lucet Omnibus – Oana Vainer

This slideshow requires JavaScript.

sollucetomnibusOanaPaulaVainer-PLAKATnou-WEB

 

Oana Paula Vainer își construiește arta dintr-o perspectivă angajată, auto-reflexivă, operând permanent cu memoria afectivă. Lucrările ei pornesc din experiențe personale, povești simple alese empatic și autoreferențial, a căror subtilitate politică atinge probleme actuale: respectul pentru mediu, derapajele fundamentaliste sau diverse incongruențe ale sistemului.

Expoziția Sol Lucet Omnibus explorează proiecte care conturează o ipostaze din identitatea multiculturală a  artistei, în relație cu cetățeniile română și germană.

A white spot II continuă explorarea poveștilor altor imigranți din altă epocă, un proiect serial care în acest episod pornește de la o arhivă personală de fotografii, fiind un pretext de reflecție asupra propriei condiții. Colecția de diapozitive este un fragment din memoria unui grup de prieteni, care au migrat în Germania în perioada comunistă. O serie de imagini obișnuite, al căror conținut afectiv crește exponențial cu distanța și înstrăinarea. Peste ani locul primește noi semnificații printr-un proiect artistic al Oanei Vainer, generat de masivele defrișări din România. Fagi crescuți în Germania au traversat Europa în dubă pentru a fi plantați în România. Locul păstrat în memorie a fost scos din uitare prin intervenția artistei, care devine vocea acestor experiențe.

Omniprezența steagului în societatea civilă, este o măsură a alunecării patriotismului spre naționalism. În plină ascensiune în toată Europa, extrema dreaptă opune multiculturalismului un naționalism rudimentar care neagă diversitatea. Methodik der Farbenlehre este un răspuns plastic și totodată o poziționare critică la adresa naționalismului și a excluderii oamenilor prin prisma apartenenței la spații și culturi diferite. Acest amestec cromatic, un joc al petecelor colorate cusute într-un steag româno-german devine o poziționare reflexivă și cristică la adresa uzului și uzurilor specifice acestui simbol național, steagul.

Vulturul heraldic, alt simbol național comun Românie și Germaniei,  eliberat de toată greutatea și gravitatea istoriei se plimbă liber în expoziție. Două corpuri mute coboară în spațiu din videoperformance-ul Sol Lucet Omnibus. Artista consideră că, după forma aripilor observăm diferențe care trimit mai mult sau mai puțin la cele două reprezentări ale păsărilor de pe pașaportul român și cel german, în prezent amândouă în posesia mea.

 

 

Dă-mi o amintire

_DSC2712
Expoziția Celine Emilian, 6 martie 1937

 

Muzeul Național de Artă al României invită publicul să ia parte la campania de arhivare a memoriei colective intitulată Dă-mi o amintire. Campania se va desfășura în perioada 2 – 31 martie 2016 în strictă legătură cu expoziția Egal. Artă și feminism în România modernă deschisă la parterul Galeriei Naționale.

Întrucât arhivele publice păstrează informații insuficiente pentru scrierea unei istorii complete a artei femeilor, MNAR vă așteaptă să contribuiți cu propriile amintiri (fotografii, scrisori, jurnale, povești, ale rudelor sau ale prietenilor de familie care au cunoscut artistele prezente în această expoziție). Dați-ne amintirea dumneavoastră și noi o vom da mai departe istoriei! Numai așa putem să scriem împreună istoria recentă a artei românești!

Campania Dă-mi o amintire va avea ca finalitate includerea arhivei vii sub forma unei Culegeri de amintiri în expoziția Egal. Artă și feminism în România modernă în luna aprilie a acestui an. Suntem convinși că alcătuirea acestei arhive a poveștilor personale va aduce în fața publicului povești necunoscute, inedite despre arta vizuală.

Important!  Materialele pot fi trimise pe adresa arhiva@art.museum.ro (maxim 2 MB, iar dacă materialele depăşesc dimensiunea cerută, pot fi trimise prin wetransfer.com) sau aduse direct la sediul muzeului din Calea Victoriei, 49 -53 (poarta C, lângă Sala Palatului).

***

Scrierea istoriei artei este un proces viu, dinamic, care se actualizează constant în funcție de transformările și valorile societății. În procesul trecerii de la memorie la istorie,  povestea personală și experiența individuală au devenit o resursă activă, care nu de puține ori oferă informații pe care alte arhive nu le pot păstra.

Expoziţia EGAL. Artă şi feminism în România modernă  propune o lectură a artei în relație cu mediul social în care s-au dezvoltat primele artiste din România. Selecția curatorială urmărește reprezentarea universului intim, personal al artistelor, pentru a deschide posibilități noi de reflexie asupra condiției artistei în societate, pornind de la premisa feministă potrivit căreia „personalul este politic”. Creaţiei primelor artiste din România i se alătură activitatea militantă pentru emancipare pe care acestea au desfăşurat-o ca parte complementară a unui întreg insuficient explorat până astăzi. Expoziţia reuneşte piese semnate de 21 de artiste, printre care Cecilia Cuţescu-Storck, Nina Arbore, Nadia Bulighin, Maria Ciurdea Steurer, Irina Codreanu,  Miliţa Petraşcu, Merica Râmniceanu, Magdalena Rădulescu etc.

Invitând la abandonarea oricăror prejudecăţi, demersul expoziţional este o incursiune spectaculoasă şi revelatoare în universul necunoscut al unor creatoare al căror parcurs artistic este strâns legat de mişcarea feministă. Expoziţia EGAL. Artă şi feminism în România modernă poate fi vizitată pană pe data de 17 aprilie 2016, la parterul Galeriei Naţionale (Calea Victoriei 49 – 53). Curatoarea expoziţiei este Valentina Iancu, coordonatoare Monica Enache, specialiste în cadrul Secţiei de Artă Românească Modernă a MNAR.

“Del duma: vorbește-le despre mine” în expoziția “Egal. Artă și feminism în România modernă”

Unul dintre obiectivele pe care l-am avut in minte prin demersul curatorial Egal. Artă și feminism în România modernă este investigarea unei file a istoriei femeilor folosind lentila subiectivă a artei vizuale. De ce? Pentru că multe probleme din trecut sunt foarte actuale. Un micro muzeu al femeilor în care se derulează povești banale, luptă pentru drepturi, eforturi, muncă. Esența este afirmarea unei diversități femeii, cu multe dintre condiționările specifice genului în relație cu etnia, religia sau clasa socială.

_DSC4433
Egal. Artă și feminism în România modernă, MNAR

Pe o poziție evident inferioară celorlalte femei  reprezentate de artistele din expoziție, este femeia romă, a cărei imagine este permanent filtrată de o serie de stereotipuri, foarte tipice privirii albe,  exterioare. Încă din prima sală peretele central ilustrează aceasta inegalitate socială. Femeia cu aer de sufragetă, despre care unii autori susțin că este un autoportret al Ceciliei Cuțescu, contrastează flagrant cu portretele nud care devin ritm[1] ale femeilor rome. Artista nota în jurnal: „atunci,[2] mi-au apărut țigăncile care pozau ca modele artiștilor și m-au impresionat cu pitorescul și cu frumusețea lor exotică”. Cecilia Cuțescu, ca foarte mulți dintre moderniști a angajat modele rome să pozeze în atelier. În ton cu o anumită modă a epocii, sub mirajul impresiei de revoluție vizuală, se lasă sedusă de “cealală”, de “străina din interior” (Simmel) distinctă prin culoarea pielii. Este o modă occidentală, rapid importată la București, unde tinere rome provenind din medii sărace se angajează modele în ateliere multor artiști (inclusiv la Școala de Belle Arte). Interesul artistei nu este reprezentarea unei culturi, nu caută să dea voce acestor femei care ajung să-i pozeze, capacitatea ei de empatie se limitează la observația estetică: „Ceea ce mă interesa la modelele mele, nu era dorința de la le face portretele, ci ele îmi dădeau pretextele de arabescuri și de linii, de joc de suprafețe și de volume, alături cu valorile de tunuri și culori.” (Cuțescu-Storck, 1943). Atitudinea Ceciliei nu poate fi redusă la lucrul cu modelele, întrucât portretele florăreselor din cartier poartă toată responsabilitatea observației complexe, atentă la psihologie.

7510_DSC8012
Cecilia Cutescu Stork – Florăreasă, MNAR

Elemente de cultură romă apar și în lucrările Magdalenei Rădulescu, care s-a apropiat de stilul de viață al romilor nomazi. Atitudinea celor două artiste diferă, Magdalena Rădulescu fiind o fire libertină, care caută să descopere și să-și apropie un stil de viață mai potrivit temperamentului ei.

Epoca în care primele femei încep să-și revendice drepturile, este contemporană cu eliberarea romilor din sclavie.  Am invitat-o pe actrița și activista feministă Mihaela Drăgan să adresăm problema femeii rome în cadrul expoziției Egal.  Întrucât multe dintre problemele existente în urmă cu un secol sunt prezente (poate în altă formă) în societatea actuală, expoziția se va fi completată cu spectacolul de teatru documentar „Del duma. Vorbește-le despre mine”.

Trailer del Duma, Vorbeste-le despre mine

Preiau mai jos comunicatul de presă:

Sâmbătă
, 20 februarie 2016, ora 16.00, Muzeul Național de Artă al României și Giuvlipen, Compania de Teatru a Femeilor Rome, organizează spectacolul de teatru documentar Del Duma, Vorbeşte-le despre mine!, un one woman show cu Mihaela Drăgan, în regia Lianei Ceterchi, ce va fi acompaniat de muzică tradițională romani în interpretarea Elenei Albu. Spectacolul celebrează împlinirea a 160 de ani de la dezrobirea romilor în Principatele Române.

del duma
Del Duma. Vorbeste-le despre mine

La 20 februarie 1856 a fost promulgată legea pentru desființarea robiei țiganilor particulari, aflați în proprietatea boierilor. Însă legiferarea dezrobirii romilor nu a condus la schimbarea fundamentală a statutului lor în societate. Din punct de vedere cultural şi social, romii continuă să fie un grup social exclus. Del Duma, Vorbeşte-le despre mine! spune povestile de viată ale unor femei rome care încă se luptă cu stereotipurile și inegalitățile sociale.

Del Duma… e vocea individuală și în același timp colectivă a fetelor din comunități tradiționale rome, care luptă pentru propria lor educație, pentru o lume în care să-și găsească singure locul și puterea de a se autoexprima. Pentru o lume în care să existe plenar, ținând cont de individualitatea lor, de ceea ce sunt și mai ales de ceea ce pot deveni. ” – Mihaela Michailov, critic de teatru.

 

mihaela dragan
Del Duma. Vorbeste-le despre mine

„Mihaela intră pe rând în pielea personajelor ei, de la propria „îndrăgosteală” de un olandez pasionat de iarbă, după care s-a dus până la Amsterdam, până la povestea tinerei care a preferat să se pocăiască decât să se lase măritată de la primul ciclu. Registrul oscilează de la glume cu aromă de marijuana olandeză până la bocete sfâșietoare pentru tânăra noră de bulibașă, moartă de dorul familiei pierdute. Un soi de „one gypsy show” căreia tânăra actriță îi face față cu brio.” – Dollores Benezic, jurnalist.

 

 

[1] În cheie feministă observăm o reducere a femeii a dimensiunea de obiect al observației artistice, subiect sau pretext pentru opera de artă. Procesul se numește “obiectificare” și este puternic criticat de multe activiste feministe

[2] Se referă la un moment de ieșire dintr-o criză a căutărilor unei direcții stilistice