Category: Jurnalul National

“Portretul poetului Alecu Văcărescu”

Portretul poetului Alecu Văcărescu este realizat în maniera specifică stilului Biedermeier. Lucrarea poartă o inscripţie interesantă în litere chirilice “Om care-n veacuri abia-l dă firea/ în grab răpitu-ne l-a pizmuirea” care face referire la moartea în condiţii necunoscute a poetului. Portretul îl reprezintă pe acesta într-o atitudine demnă şi grandioasă.  Chladek este atent la cele mai mici detalii legate de personalitatea poetului. Fruntea lată, privirea inteligentă, expresia feţei precum şi cărţie şi instrumentele de scris din planul secund fac trimitere evidentă la profesia intelectuală a personajului. Contemporani, Anton Chaldek şi Nicolae Filimon au aceleaşi preocupări în construcţia personajului: analiza fizionomistă. Izul oriental şi acurateţea cu care sunt construite personajele fac o punte evidentă de legătură între literatura şi creaţia plastică din secolul XIX. Analiza psihologică trece pe plan secund, în favoarea mesajului pe care ştiinţa citirii expresiei chipului îl trasmite deopotrivă privitorilor şi cititorilor.

Advertisements

Moş Nicolae Cobzarul e Ilie Moromete

Un spirit boem, Ştefan Luchian (1868-1916), autorul tabloului pe care-l prezentăm (ulei pe pânză, 42×43 cm), şi-a pierdut adesea timpul prin cârciumi şi petreceri, rispindu-şi averea printre lăutari. Era atras de mahalale şi oameni simpli, fapt vizibil într-un număr important de lucrări inspirate de melancolia zonelor perferice. Cel mai adesea Luchian era prezent în Mahalaua Dracului – zona cuprinsă între Hanul Galben şi Groapa lui Ouatu, partea stângă a Filantropiei, actuala Stradă Banu Manta.

Într-una dintre cârciumile de aici, pictorul l-a întâlnit pe Moş Nicolae, un cobzar bătrân al cărui chip expresiv i-a inspirat mai multe desene şi un important portret în ulei. Pânza Moş Nicolae Cobzarul, expusă în sala 3 a Galeriei Naţionale de la MNAR, este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate potrete semnate de Ştefan Luchian. Aproape întreaga suprafaţă a lucrării este ocupată de capul bătrânului sprijinit greoi în mâna stângă. Chipul zugrăvit într-o tonalitate generală de tonuri pământii cu mici reflexii de gri-argintiu este încărcat de o melancolie nostalgică ce sugerează o existenţă încercată de neajunsuri şi griji.

Esenţa expresivităţii constă în grijile existenţiei care şi-au lăsat amprenta pe chipul personajului. Potretul bătrânului meditativ l-am asociat cu Ilie Moromete, personajul lui Marin Preda construit după modelul tatălui său, Tudor Călăraşu. Vorbim în ambele cazuri despre un om simplu – ţinând cont de statutul social, dar cu o psihologie foarte complexă. Modelul ţăranului-filosof, a omului simplu educat la “şcoala vieţii”, depăşeşte cu mult în profunzime aparenta complexitate a înaltei societăţi. Artiştii români, literaţi sau plasticieni, şi-au identificat deseori muze printre oamenii simpli, ale căror poveşti impresionează şi astăzi

Ploaie bacoviană în lumea lui Emilian Lăzărescu

Un cusur major al criticii de artă româneşti este acela că a trecut cu vederea mulţi creatori, pe care, în ciuda talentului şi a aprecierii de care s-au bucurat în perioada vieţii, posteritatea i-a uitat. Timpul şterge orice urmă, singura mărturie a existenţei lor în istoria artelor româneşti fiind câteva lucrări, care de cele mai multe ori şi ele trec neobservate ani de-a rândul. Situaţia aceasta se aplică şi pictorului Emilian Lăzărescu (1878-1934). Deşi expoziţia pe care a deschis-o în 1924 la Bucureşti, precum şi participarea din anul următor la Salonul Oficial s-au bucurat de aprecieri elogioase ale criticii vremii, lucrările sale s-au pierdut în Franţa în timpul numeroaselor sale călătorii, iar numărul mic al pieselor rămase în ţară nu au trezit intersul criticilor.

“Stradă pe ploaie” este o lucrare realizată sub influenţa simbolismului, tendinţă în mare vogă deopotrivă în plastica şi literatura românească din primele decenii ale secolului al XX-lea.  Cromatica formată din tonuri reci de griuri mohorâte, precum şi atmosfera umedă care domină lucrarea fac o trimitere evidentă la universul poetic bacovian. Cerul întunecat, oraşul inudat de ploiae creează o senzaţie de nelinişte şi apăsare ce ilustrează perfect imaginile poetice care îl definesc pe George Bacovia.

Emilian Lăzărescu (1878-1934) “Stradă pe ploiaie”, 1910, Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă, sala 3

“În atelierul artistului” sau eleganţa Donnei Alba…

Născut la Craiova, într-o familie bogată, Theodor Aman (1831-1891) primeşte din partea familiei sprijin financiar pentru a studia pictura la Paris. Format în spiritul şcolii franceze; un artist intelectual şi erudit, începe să picteze sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848 compoziţii istorice cu rol naţionalist şi educativ, fiind primul şi cel mai important creator român care a valorificat deopotrivă prezentul şi trecutul istoric. Personalitate empatică şi săritoare, o bună parte a vieţii şi-a dedicat-o elevilor de la Şcoala Naţională de Artă, instituţie pe care a înfiinţat-o în 1864, împreună cu pictorul Gheorghe Tăttărascu (1818-1894).

Din perioada studiilor pariziene şi până la finalul carierei sale artistice, Aman a reluat programatic tema atelierului, marcând astfel etapele prin care pictura sa a trecut de la micile stângăcii ale începutului la preocuparea ulterioară pentru atmosferă, atribuită contactului cu tehnica impresionistă. Alegerea şi reluarea acestei teme au rol de manifest către societatea românească, afirmând statutul de individualitate creatoare a artistului modern.

Dintr-o paletă vastă de posibilităţi, lucrarea lui Aman “În atelierul artistului” a fost aleasă drept cea mai reprezentativă pentru atmosfera romanului Donna Alba. Compoziţia reprodusă pe coperta cărţii reprezintă, într-o perspectivă extinsă, atelierul cel mare al artistului aflat la parterul casei din Strada Clemenţei, devenită, după moartea sa, muzeu (astăzi C.A. Rosetti). Deopotrivă atelier, dar şi locuinţă, local al unor frecvente reuniuni mondene ale high-life-ului bucureştean de odinioară, clădirea a fost construită în 1869, după planurile artistului, decoraţiunile exterioare şi interioare, mobilierul fiind executate aproape în întregime de Aman.

Pictura de faţă surprinde la pian o doamnă elegantă din înalta societate, ipostază uşor de asociat eleganţei rafinate cu care Gib Mihăescu o conturează pe Donna Alba.
Lucrarea “În atelierul artistului” este un ulei pe lemn, 49 x 60,5 cm şi se află expusă la Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă

Adela, Femeia cu umbrelă a lui Ibrăileanu

Născut la Bacău, într-o familie de intelectuali, Nicolae Vermont a fost educat într-un mediu deschis către cultură şi artă. Formaţia artistică începută la Bucureşti, la Şcoala Naţională de Arte, avându-l ca profesor pe Theodor Aman, şi-a definitivat-o la Paris şi la München. După terminarea studiilor, Vermont se stabileşte la Bucureşti, unde, datorită abordării unui repertoriu tematic inspirat din viaţa mondenă a societăţii, devine un artist cunoscut şi apreciat.

Se implică în viaţa culturală a capitalei prin contribuţia la înfiinţarea Tinerimii artistice şi a Societăţii Ileana, precum şi printr-o bogată activitate expoziţională. Stilul său, descins din arta lui Nicolae Grigorescu, primeşte de-a lungul anilor multiple influenţe, menţinându-şi permanent o manieră sugestivă şi plăcută de redare a realităţii. Lucrarea “Femeie cu umbrelă”, din 1921, este pictată în stilul impresionismului francez, care începuse să-l preocupe după un sejur la Paris. Femeia delicată şi misterioasă, conturată de Ibrăileanu în personajul Adelei, poate fi asociată la nivel vizual cu visătoarea femeie cu umbrelă pictată de Vermont.

În lucrarea artistului plastic, femeia îmbrăcată într-o rochie vaporoasă stă cu capul înclinat delicat şi priveşte meditativ spre un punct exterior lucrării. Singură, într-un peisaj puţin definit prin pete mari de culoare, femeia cu umbrelă emană feminitate şi gingăşie.