Nymphomaniac

Nymphomaniac este un film despre nimfomanie. Despre nimfomania ca stare patologică, privită prin filtrele tuturor clişeelor şi frustrărilor posibile. Este un eseu foarte lung şi deosebit de banal, ne-rezolvat cinematografic, despre vina care apasă pe umerii unei femei din cauza unor experienţe sexuale normate prin numărare.

Image

Filmul afişează mai multe identităţi succesive şi necondiţionabile reciproc din viaţa unei femei. Joe este pe rând dependentă de sex, protagonista unei poveşti de iubire, mamă iresponsabilă, recuperator, actor într-un joc homoerotic bazat pe relaţii de putere, femeie abuzată, criminală. Exact în ordinea aceasta evoluează sau se transformă personalul feminin din Nymplomaniac, dar construcţia firului narativ al filmul încearcă să construiască o interdependenţă problematică între aceste ipostaze are acţiunilor, identităţilor şi trărilor unei femei. Este o femeie care calcă în picioare norme morale prin viaţa pe care o duce, fără să aibe loc o transgresiune. Naraţiunea se construieşte într-un dialog de afirmaţii şi implicit rememorări.

Numărul partenerilor sexuali ai unei femei este normat în nimfomanie, ceea ce îşi găsea cândva echivalentul în satirism pentru bărbaţi. În mitologia greacă, unde se regăseşte originea termenilor nimfele şi satirii erau construiţi şi percepuţi diferit, relaţia dintre ei fiind aproape totdeauna conflictuală (satirii fugăreau nimfele). Nimfele, genii ale naturii erau venerate de preoţi pentru felul în care calităţile lor supraumane erau percepute ca protectoare, în timp ce satirii erau consideraţi demonii naturii din cortegiul lui Dionis. Deşi au la baza o semnificaţie diferită, transformările cuvântului deturnează, inversând chiar, sensul iniţial al termenilor.  Construcţia lor se face pe binomul  diferitelor forme ale înţelegerii antitezei Bine-Rău.. Nimfei i se adaugă “mania”, satirul primind doar un “ism”. Totodată sensul iniţial al celor doi termeni se diluează şi se adaptează semiotic altor coduri de lectură.   În timp ce satirismul a dispărut de la sine datorită privirii pozitive şi aceptării aproape unanime a comportamentului sexual diferit/ „excesiv” pentru bărbaţi, femeii i se impune o apropiere de castitatea gândită religios (chiar şi în interiorul societăţilor care se definesc laic. Probabil face parte din rotiţele funcţionării patriarhatului, cu toată heteronormativitatea de rigoare). Uneori, de multe ori, aceste lecturi sunt dependente de diferenţele dintre sexe pe care le-ar presupune egalitatea de gen.

Nymphomaniac este viziunea masculină asupra unor identităţi feminine. Regia şi scenariul Lars von Trier. Un regizor de a cărui capacitate de realizaze cinematografică la nivel estetic am fost până la acest film fascinată. Nu pot să nu observ că lăsându-se atât de dezgolit de măştile protectoare ale unui vizual impecabil folosite anterior, Lars von Trier, omul imaginii, devine omul discursului. Îşi asumă afirmarea unor stereotipuri, lăsând la latitudinea publicului abordarea critică a problemei sau acceptarea ei. Încearcă o aruncare în lume a unei ipoteze. Păstrează în nimfomană doar ideea de frumuseţe sexualizată a nimfei, Stacy Martin interpretând perfect acest rol. Apoi pedepseşte frumuşeţea exhibată şi „desfrânată”, îi retrage bucuria trăirii actului sexual, retrăgându-i apoi violent accesul la „păcat” prin îmbolnăvire. Desfășurarea acțiunii se poate raporta semiotic la actul spovedaniei: interacţiunea dintre personajul feminin-narator şi personajul masculin care ascultă fără să judece până la final, completând povestea cu referinţe culturale, mimează interacțiunea de tip religios. Unele referințe care banalizează povestestea, altele care o înclină spre demonic (deci spre o normativizare religioasă). Spovedania care foloseşte impresia religioasă teatral, o mască pentru drumul spre judecata finală a cărei încărcătură actuală, realistă, pământeană este şi o extensie mitică: satirul atacă nimfa (acum glumesc, evident).

Nu am de gând să asum o viziune şi o poziţie nedeclarată de un artist. Codul meu semiotic este cu siguranță diferit de cel al artistului. Drept urmare mi se pare problematic acest demers pentru că doar afirmă necritic o serie de stereotipuri care stau la baza excluderii sociale a unor femei. Poziţionarea aceasta derizorie face din Nymphomaniac un film anacronic. Printre altele, Nymphomaniac, mi s-a părut banal, facil, înscris într-o zonă de confort care asigură succes comercial. Justificată promovarea agresivă, bazată pe şoc: posibila interzicerii a filmului şi chestionarea nudităţii (hai să ne prefacem că mai suntem pudici, ştiu că unii chiar sunt) încearcă să mimeze un radicalism. Retina noastră este obișnuită cu nuditatea, pornografia, abuzul. Corpul nud și-a perdut potențialul politic radical pe care îl avea acum 50 de ani.

Deşi subiectul este unul care trebuie discutat, pentru că este nevoie de schimbări de percepţie asupra femeilor. Egalitatea de gen există foarte mult la nivel teoretic, dar în viaţa de zi cu zi se descompune punctual ca un Domino. Există şi alte poziţii în abordarea acestui subiect în cinematografie. Jurnalul unei nimfomane, din 2008 de pilda.

Jurnalul unei nimfomane1

Viziunea mea nu prea se regăseşte nici în naraţiunea fimului, dar am reţinut o replică inclusă unui sfat matern: “Nimfomania este invenția bărbaților ca femeile să se simtă vinovate”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s