România e bine

IMG_0644

Vicenza. După o dimineață ploiasă petrecută pe urmele lui Palladio, înainte să vizitez Teatro Olimpico, am urcat în camera de hotel. Menajera aranja patul și mi-a zis bună ziua. M-a surprins să aud limba română, deși știam că sunt mulți co-naționali la muncă în Italia. Mi-am văzut pașaportul aruncat într-un colț al noptierei și i-am răpuns zâmbind, fără să apuc să ascund supriza. După ce m-a întrebat dacă vreau să iasă și i-am spus că nu e nevoie, am început să vorbim. Despre USL, președinte, România. Banalități politice cotidiene, multe de care habar n-aveam. Am întrebat, politicos, cum se descurcă în Italia, cum e cu anti-românismul, rasismul, etc. Mi-a răspuns că n-o interesează, lucrează de peste 10 ani în Italia și n-a jignit-o niciodată un italian pentru că e româncă. Nici nu se simte iubită acolo, dar își poate vedea liniștită de treabă. Nu-i place că mulți români au venit în Italia la furat sau cerșit, dar sunt și mulți oameni cinstiți care vin să muncească. Nu prea a învățat italiană, dar se descurcă. M-am bucurat sceptic și m-am înduioșat. A început să-mi povestească o viață care m-a lăsat mută și pe care o să încerc s-o reproduc cât mai aproape și fără comentarii personale.

Doamna Doina are 43 de ani și lucrează femeie de serviciu într-un hotel din Vicenza și menajeră/bucătăreasă pentru o doamnă bătrână și bogată (în casa căreia locuiește). Toți banii câștigați îi trimite acasă, într-un sat din zona Onești-ului. A lăsat în grija bunicii trei copii (două fete de liceu și un băiat puțin mai mare care la vară i se va alătura la muncă în Italia). După Revoluție și-a păstrat câțiva ani serviciul de la Rafo Onești, dar l-a pierdut după ce “răfuielile mafioților au lăsat pe toată lumea să moară de foame. Unii au fost deștepți și au plecat cu salarii compensatorii, da’ nu toți.” Așa a ajuns practic la sfârșitul anilor ’90 muritoare de foame. Divorțase de soțul alcoolic care o bătea pentru că începuse să bată bătrâna și copii. După ce a plecat, tatăl celor trei copii nu i-a mai dat nici un sprijin. A hotărât să plece pentru că trăiau de azi pe mâine, din pensia minusculă a bătrânei, iar copii erau la școală și rechizitele din ce în ce mai scumpe. Tot ce își dorește de la viață este să își vadă copii realizați și cu școala terminată. Măcar unul dintre ei să reușească să facă și facultate; poate la Iași, deși visează la București. Ar vrea să se întoarcă, dar e lucidă: România nu oferă nimic unei femei de vârsta a doua, cu doar 7 clase. Nu-și permite nici să ia cei trei copii să trăiască împreună în Italia. Și-a încheiat povestea spunând că sunt mulți români în toate orașele din zonă și se mai ajută între ei. “Unii o duc mai bine, alții sunt ca vai de ei.”

Acești mulți români au copii singuri acasă, nu toți au norocul să fie și bunicii în viață să-i ajute. Cum spuneam, România e bine, nu-i așa?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s