Ștefan Constantinescu – An Infinite Blue

Sub influența artei contemporane chineze expusă în Europa de Vest revitalizarea realismului socialist cu o invariabilă notă de Șoțart a devenit treptat o modă în arta est-europeană a momentului. Problema acestui demers ar putea fi lipsa de substanță, care s-a reproșat adesea re-interpretărilor artificiale ale imaginilor populiste din comunism care impun un anume fel de “exotism” vesticilor, lipsiți de experiența vieții sub cortina de fiert.

Ștefan Constantinescu (n.1968, trăiește și lucrează la Stockholm) este printre acei puțini artiști (români) pentru care alegerea imperativelor estetice și tematice ale propagandei comuniste depășește cu brio riscurile actuale, excesiv mercantile, ale temei. Experiența și memoria personală, folosită pe tot parcursul evoluției sale artistice ca metodă în cercetare, justifică deplin opțiunea plastică. Artistul, născut în România s-a format în sistemul comunist, raportarea la istoria recentă fiind din poziția naratorului-martor care transcrie reflexiv un limbaj familiar în sine.

Mergând pe firul istoriei personale, Ștefan Constantinescu a [re]formulat folosind diverse medii imaginarul epocii comuniste.  În România în 1945, fostul ministrul de justiție, Lucrețiu Pătrășcanu, îndemna artiștii să-și subordoneze operele ideologiei socialiste. Creația artistică, agreată de noua guvernare, trebuia să fie “națională în formă și socială în conținut”. Treptat, ceea ce astăzi considerăm propagandă comunistă, a devenit din acel moment arta oficială, o prezență permanentă pe simezele expozițiilor în toată perioada comunismului, acest dicteu fiind urmărit de un număr foarte mare de artiști până în 1989. Cum se raportează contemporaneitatea la aceste lucrări? Este greu de evaluat deoarece în mare parte arta de propagandă din perioada comunistă este doar vag cunoscută și valorificată. O metodă aparte de explorare a imaginarului comunist  o reprezintă aducerea în contemporan prin reluări și re-puneri în sens, care uneori reușesc prin acuratețea demersului să depășească superficialitatea și echivocul unor mode trecătoare (ca în cazul lui Ștefan Constantinescu).

După cartea Epoca de aur (pe înțelesul copiilor) și fimul My Beautiful Dacia, Ștefan Constantinescu și-a extins demersul de recuperare a imaginarului comunist și în pictură. An Infitite Blue, este o serie tematică formată din 22 de picturi și 10 desene realizată în perioada 2009-2011, în care artistul [re]valorizează imagini de propagandă comunistă. Expusă fragmentar în România în cadrul BB4, sub forma unei instalații alături de cartea Epoca de aur seria urmează să fie prezentată integral în toamna acestui an la GaleriE8 din Londra.

Începând cu titlul care face trimitere la un hit optzecist al Angelei Similea (Un albastru infinit), seria de picturi este unificată de ideea unui  proces de recuperare a icon-urilor artei oficiale din comunism, prin analogie cu raportul dintre constructivism și deconstructivism și valorizarea lor în actualitate. Cele 22 de picturi și 10 desene ale seriei An Infitite Blue, începută de Ștefan Constantinescu în 2009 reprezintă cercetarea și punerea în operă a memoriei artistului, mai precis o aducere din generalul istoriei recente în particularul trăit. Artistul depersonalizează imaginea uzând de tipologiile iconice ale propagandei. Limbajul frust al realismului rece utilizat face trimitere la dicteul impus de realismul socialist, Ștefan, reușind însă o actualizare subtilă a vocabularului plastic comunist. Păstrarea subtilă a conturului grafic prin care transcrie cu acuratețe detalii,  construirea volumelor în desen și apoi nuanțarea lor în culoare, o alternare sugestivă între  picturalitate și grafism sunt doar câteva dintre particularitățile plastice remarcabile ale seriei. Un alt aspect definitoriu pentru arta lui Ștefan Constantinescu este corespondența atentă, la fiecare nivel al operei, dintre sensul semiotic propus și tehnica folosită. Imaginea socialistă rezolvată în tehnica foto-realismului contemporan anulează ideea de timp prin suprapunerea trecutului (subiectul) cu prezentul (tehnica), devenind cheie în cunoașterea și analiza istoriei vizuale. Artistul se plasează contemplativ, dar nu nostalgic la imagine, reușind să aducă în contemporan atmosfera specifică a instrumentalizării unei arte gândită de elite în numele maselor. Arta filtrează regimul politic și prin selecția atentă a imaginilor sunt prezentate momentele de succes ale acelui prezent: antrenamente de gimnastică, muncitori, pionieri la școală etc. O lume diversă, așa cum apărea pe timbre și cărți poștale, care imortalizează omul nou, împlinit, exact în termenii impuși ai regimului. Sunt momente care se înscriu reprezentării impuse a particularităților pozitive ale epocii: „bucuria de a trăi”, „adevăratul umanism” etc.

Seria problematizează raportul sine-istorie printr-o focusare asupra dialogului dintre subiect și reprezentare. Cadrajul, decupajele moderne, cromatica reduc substanțial distanța dintre atunci și acum, impunând imaginile drept fragmente esențiale pentru recuperarea tonului unei epoci încă insuficient asumate (și cunoscute chiar).  Seria An Infinite Blue reprezintă un exemplu veridic de validare a nevoii de recuperare a imaginilor unei epoci care tinde să fie uitată.

http://www.stefan-constantinescu.com/

 

* Text aparut in revista Arta #3 (2011)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s