Victor Brauner

Viața și arta lui Victor Brauner poartă amprenta misticismului și multiculturalității cu care intră în contact din primii ani ai copilăriei. Deborah și Herman Brauner, părinții artistului, au fost permanent preocupați de experimente oculte, copii asistând adesea la ședințe de spiritism. După o scurtă perioadă petrecută la Hamburg, unde familia fugise din cauza pornirilor antisemite din timpul răscoalei țărănești (1907), în 1912 ajung la Viena, pentru ca în primăvara anului 1914 să se stabilească la București. Fiind lipsiți de cetățenie cei mai mulți evrei din România aveau statut de apatrizi, ceea ce le-a facilitat, cel puțin aparent, circulația liberă în Europa.

Din 1916 Victor Brauner devine preocupat de pictură și face studii în plein-air la cimitirul Bellu. În 1919 se înscrie la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, de unde a fost exmatriculat în 1921 din cauza participării la o grevă studenţească, care milita pentru alierea artei românești la demersurile modernismului european. Ideile greviștilor au fost confundate de ziariști cu o revoltă bolșevică, manifestarea fiind aspru criticată. Artistul își continuă studiile la Academia Liberă a lui Horia Igiroșanu, pe care începuse s-o frecventeze paralel cu Școala de Arte Frumoase de al cărei sistem academic și rigid era profund nemulțumit. În anul următor călătorește la Fălticeni și la Balcic unde începe să experimenteze plastic, la nivel compozițional. Primii ani ai carierei sale stau sub semnul improvizației și experimentului, Victor Brauner, realizând lucrări cubiste, expresioniste, dadaiste și constructiviste.

În 1923 se apropie de Ilarie Voronca și începe să frecventeze cercurile moderniste de stânga care au format nucleul viitoarei mișcări suprarealiste românești, la Lăptăria lui Enache.

Anul 1924 marchează debutul expozițional al artistului cu prima personală deschisă la Sala Mozart, ce reuşeşte scandalizarea publicului. Din același an Brauner desfășoară o intensă activitate publicistică ilustrând revistele de avangardă Contimporanul, Integral, Punct, unu. În octombrie 1924, împreună cu Ilarie Voronca, publică unicul număr al revistei 75HP în care Victor Brauner semnează manifestul Pictopoezia, expresie unică a unui original sincretism plastico-literar și articolul Supra-raționalismul care anunța viitoarea sa orientare suprarealistă.

Între 1925 și 1927 Victor Brauner lucrează la Paris, unde îi întâlnește pe Brâncuşi, Robert Delaunay și Chagall. Înfiinţează împreună cu Ilarie Voronca, Benjamin Fondane şi Claude Sernet, un “cenaclu românesc”, de orientare suprarealistă. Expoziția ”Introviziuni”, deschisă în 1929 la Sala Mozart cuprinde lucrări desprinse din imaginarul suprarealist.

Proaspăt căsătorit cu Margit Kosch, în martie 1930, artistul hotărăște să emigreze la Paris. Revista ”unu” salută plecarea lui Brauner ca posibilitate de afirmare personală, fără să facă referiri la situația dificilă și nesigură din țară. Anul 1930 marchează momentul în care Mișcarea legionară se constituie în Partidul Garda de Fier, manifestările antisemite fiind din ce în ce mai dese și evidente în toată țara.

La Paris, Brauner, se apropie de gruparea suprarealistă condusă de Breton prin intermediul vecinilor de atelier din Montrouge: Alberto Giacometti și Yves Tanguy, alături de care expune prima dată la Salon des Surindépendants.

În 1931 pictează celebrul ”Autoportret” cu ochiul scos, aflat astăzi în colecția Centrului Georges Pompidou. Câțiva ani artistul rămâne preocupat obsesiv de această temă, o serie halucinantă de lucrări reluând în diverse formule tema orbirii, ilustrată prin ochiul pierdut. Această obsesie s-a dovedit a fi o coincidență macabră, șapte ani mai târziu, pe 27 august 1938, Victor Brauner, își pierde un ochi într-o dispută violentă dintre Oscar Dominquez si Esteban Frances. Nefericita întâmplare a transformat ”Autoportretul” de la Pompidou, cea mai cunoscută lucrare pe această temă semnată de Brauner, conform scriitorului argentinian Ernesto Sabato, în cea mai „controversată și ocultă” operă din istoria artei.

Pe 7 decembrie 1934, Victor Brauner deschide la Galerie Pierre prima expoziţie personală din Paris, eveniment care a reprezentat primul succes de anvergură în rândul suprarealiștilor. Breton scria în prefața catalogului: ”La Brauner imaginația se dezlănțuie cu violență, aceasta arde și îndoaie filierele prin care suprarealismul însuși este tentat uneori să o facă să treacă, în scopuri sistematice, de altfel admisibile.” Anul următor deschide o expoziție cu 16 lucrări la Galeria Mozart, din care, conform jurnalului lui Gellu Naum, care a fost “fascinat până la adorație” de această expoziție, nimeni nu a înțeles nimic. Era perioada în care artistul, profund afectat de criza economică și pornirile antisemite ale oamenilor, devine preocupat de sensurile existenței, filosofia politică și egalitatea dintre oameni. Victor Brauner se regăsește în ideile comuniste ale suprarealismului francez, teoretizate de Breton încă de la sfârșitul anului 1930 în manifestul ”Le surréalisme au service de la Révolution”. Pictura și grafica sa prezintă o lume decadentă, o societate obtuză, alienată de schizofrenia capitalistă. Creează celebrul personaj grotesc și absurd, Domnul K, inspirat probabil de personajul omonim din ”Procesul” lui Kafka.

Între 1936 și 1938 artistul locuiește la București și trăiește într-o sărăcie lucie. Lucrează și expune des alături de grupul suprarealist român. Situaţia politică şi socială se deteriorează pentru evreii din România odată cu investirea guvernului Goga-Cuza (decembrie 1937-februarie 1938), care ridică antisemitismul din ideologie la politica de stat. În vara anului 1938 pleacă definitiv la Paris și locuiește o perioadă la bunul său prieten, Jacques Hérold. Acesta i-o prezintă pe viitoarea sa soție, Jaqueline Abraham, alături de care Victor Brauner a rămas până la sfârșitul vieții. Devine preocupat de viziuni mistice și onirice, realizând seriile ”Himerelor” (cunoscute și ca ”Amurguri”).

În perioada războiului se izolează la Marsilia, unde așteaptă alături de Marcel Duchamp și André Breton viza pentru America, fără succes însă. Fiind urmărit de naziști care din 1942 operau deportări și în Franța,Victor Brauner, alături de soția sa Jaqueline și sculptorul Michel Herz se ascunde succesiv în satele din Alpi. Himmler dăduse ordin să se dea prioritate maximă deportărilor pe teritoriul Francez, iar guvernul de la Vichy i-a susținut în totalitate demersul, introducând din proprie inițiativă unele măsuri antievreiești.

Profund marcat de prigoana din timpul războiului dar și de sărăcia în care trăiește, până în 1953, Brauner lucrează seria ”Retractaților”, lucrări marcate de un suprarealism existențial, în care introspecția joacă un rol purificator. Se înfățișează violent, patetic, aproape grotesc. Toți cunoscuții sunt descumpăniți de patetismul noii abordări. Își revine psihic după o călătorie la Golfe-Juan, unde a prelucrat, timp de cinci luni, ceramică alături de Picasso. Din 1954 cu ocazia participării la Binenala de la Veneția, este remarcat de colecționara-mecena, Peggy Guggenheim. Pasiunea acesteia pentru arta lui Brauner a atras atenția unor negustori reputați, Alexandre Iolas în New York și Jean Larcarde la Paris. Situația sa materială din acest moment devine stabilă, iar creația sa artistică apare eliberată.

Personaje I și Personaje II, gravuri a căror ediție princeps se află în colecția Centrului Georges Pompidou din Paris reflectă ultimul ”val” de idei obsesive pe care le-a avut Victor Brauner: “Ele se raportează la o temă care în prezent mă obsedează: întâlnirea materiei cu antimateria. E ceea ce reprezint, opunând forme care se distrug reciproc, sau integrând spațiile pline și spațiile goale.” Ceea ce ar putea trece cu ușurință drept forme naive, sunt reflecții plastice antifizice care au misiunea de-a reprezenta atitudini posibile, diverse, față de lume. Cheia citirii misticismului personificării plastice a formelor geometriei euclidiene poate rămâne aceea a materialismului dialectic, asimilat în tinerețea inspirată de utopia marxistă.

Victor Brauner a fost un artist al ideilor, inspirat de științele oculte, politică, psihologie și preocupat de hasidism, evenimențialitate, misticism și mai ales supra-realitate. Artistul a fost înțeles târziu, de către puțini oameni rafinați. Eugen Ionesco scria după moartea sa: ”Era inteligența însăși, umorul însuși, blândețea însăși; și avea aceeași dificultate de a trăi ca mine.”

Victor Brauner nu a apucat să se bucure de recunoașterea deplină și nu a prevăzut succesul uluitor pe care l-a avut arta sa după moarte. Expoziția retrospectivă, itinerantă, deschisă în 1965 la Hanovra, Viena, Haga și Amsterdam cu ocazia căreia s-a publicat și un amplu catalog prefațat de Werner Hofmann, a fost doar un infim succes. La fel și selecția de-a reprezenta Franța la Bienala de la Veneția din 1966, pe care artistul a onorat-o post-mortem. A murit pe 12 martie, cu doar câteva luni înaintea deschiderii bienalei și a fost îngropat în cimitirul din Montparnasse.

După 1966 au fost organizate expoziții retrospective în toate marile centre culturale ale lumii. iar lucrările sale au fost incluse în expunerea permanentă din toate marile muzee de artă modernă, astăzi, Victor Brauner fiind considerat un lider al suprarealismului la nivel internațional.

Aparut in Catalogul Licitației de Alb și Negru, Artmark#21, 2011

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s