SilenceKills – discrimination/ro/files/2011

Proiectul SilenceKills – discrimination/ro/files/2011 vine dintr-o nevoie personală de-a crede în utopia valorilor umane individuale în detrimentul generalizărilor și stereotipiilor fundamentate pe teoriile determinismului genetic. Am constatat cu stupoare că, vorbind despre egalitate și drepturile minorităților în România ești etichetat drept so eighties! Bineînțeles, eticheta face referire la anii ’80 în SUA, pentru că unii intelectuali români preiau informațiile la pachet fără să încerce să le adapteze și problematizeze local.

Ca simplu privitor, fără studii de sociologie și fără experiență în activism social, observ totuși  că, în România, sunt probleme grave în percepția și atitudinea față de minorități, atât etnice cât și sexuale.  Parafrazându-l pe Georg Simmel, străinul sau celălalt este „dușmanul din interior” și este tratat ca atare. Doar pentru că, aparent, este diferit.

Istoria omenirii este o istorie a crimelor împotriva umanității, din care oamenii prezentului ar fi trebuit să învețe că acest celălalt nu trebuie să moară pentru că s-a născut diferit. Intoleranța și ura au atins apogeul în secolul XX, prin genocidul din perioada Holocaustului și apoi abominabilele crime din timpul comunismului. Nu ar trebui secolul XXI să fie unul al acceptării? Majoritarii și-au impus deja voința de putere prin violență și excluderea minoritarilor care devin totdeauna direct responsabile pentru orice neajuns al societății.

România nu a învățat din istorie. Românii încă sunt, conform sondajelor, homofobi, rasiști, antisemiți etc. “1 din 6 români nu ar dori să aibă vecini musulmani, evrei și maghiari, iar mai mult de jumătate din populația României nu ar dori să aibă vecini homosexuali, se arată în studiul Religie și comportament religios realizat de Fundația Soros România.”[1]  Acest sondaj, este doar unul dintre multiplele argumente care demonstrează faptul că în România problema discriminării este gravă. Motive poate sunt nenumărate, dar consider necesar ca fiecare dintre noi în momentul în care conștientizează o problemă să caute soluții, oricât de insignifiante ar putea părea.

SilenceKills – discrimination/ro/files/2011 este în primul rând un proiect de conștientizare, un proiect care se vrea o portavoce a subiectului către un mediu social adesea ferit de discuțiile despre problemele minorităților discriminate.

Personal, am conștientizat prezența discriminării întâmplător; discriminând.

Fără să îmi propun, am trăit un experiment. Am rămas  un week-end împreună cu fetița unei prietene. Copilul avea atunci 4 ani fără câteva săptămâni și se afla pentru prima dată în vizită într-un oraș cosmopolit, unde conviețuiesc aproape toate rasele omenirii.  Ne plimbam și la un moment dat a cerut înghețată. Vânzătorul, un băiat prietenos, de culoare, i-a oferit înghețata și apoi i-a arătat o jucărie. Pentru o fracțiune de secundă am tresărit. Am fost sigură că acel prim contact cu o persoană de altă culoare o poate speria. Dar nu. Copilul s-a jucat și a râs natural cu băiatul de la înghețată. Pentru prima dată mintea mea a articulat întrebarea: cum apare discriminarea? Cele câteva zile împreună cu un copil m-au ajutat să conștientizez faptul că sursa primară a discriminării este educația. Copii nu fac diferența între oameni. Nu sunt surprinși de alte culori ale pielii, nu sunt deranjați să vadă gesturi tandre între persoane de același sex. Cred că am avut parte de o serie de întrebări despre burka purtată în mijlocul unei veri toride, dar am lămurit foarte repede și problema diferențelor religioase. Practic, spectacolul oamenilor, cu toate diferențele care îi depărtează, se desfășoară normal sub ochii nealterați de preconcepții ai unui copil. Copii nu cunosc stereotipuri despre celălalt.

Acesta a fost momentul în care am început să îmi pun întrebări despre diferențele și greșelile pe care le fac[em] uneori inconștient.  Apoi, privind expozițiile taberei de pictură organizata anual de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” am încercat să găsesc un răspuns întrebării Cum a fost posibil. Nu am reușit. Consider mai departe că sutele de mii de evrei, zecile de mii de romi și miile de homosexuali omorâți în timpul guvernului Antonescu, din responsabilitatea statului român, au murit nevinovați. La fel și oamenii ajunși în închisorile comuniste, la canal sau în Siberia în perioada „epurărilor” făcute de statul comunist. Cu excepția foștilor legionari – a acelora care nu au ajuns cumva eroi naționali pentru lupta anticomunistă – în numele comunismului s-au omorât oameni nevinovați. Din experiența crimelor făcute în istoria recentă de aceste doua dictaturi care au ocupat două treimi din secolul XX, ar fi trebuit să ieșim educați și deschiși spre toleranță! Și totuși, în această perioadă de criză economică mișcările naționaliste au devenit din ce în ce mai active în toată Europa.

Anul trecut, am hotărât să caut metoda cea mai potrivită pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestui subiect. Așa a început proiectul SilenceKills. Anul trecut, pe 9 noiembrie 2010– Ziua Internațională Împotriva Fascismului și Antisemitismului, am organizat împreună cu Institutul “Elie Wiesel” o conferință despre discriminare, urmată de o discuție liberă care încerca să caute un răspund întrebării ce am putea face. Împreună cu Simona Vilău, dl. Alexandru  Florian și Petre Florin Manole am trasat direcțiile și metodele de lucru pentru dezvoltarea SilenceKills într-o expoziție de artă activă social. Echipa s-a mărit și micșorat de mai multe ori în acest an, dar privind retrospectiv, cu excepția unor proiecții de film documentar, am făcut tot ce ne-am propus.

Anul 2011 a fost dedicat cercetării și aprofundării subiectului. Urmărind studii și sondaje am identificat două mari categorii: discriminarea de gen și rasismul. În categoria discriminării pe criterii etnice, în România predomină în continuare antisemitismului și ura minorității rome. Am invitat mai mulți artiști pe care îi știam deja mai mult sau mai puțin preocupați de această temă și am început să construim împreună viitoarea expoziție SilenceKills – discrimination/ro/files/2011.

Au fost organizate workshop-uri și dezbateri pentru artiști pe teme legate de discriminare în România. În luna ianuarie 2011 discuțiile au avut ca temă antisemitismului în România contemporană și au fost coordonate de Marius Drăghici – reprezentant al Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România. Numărul foarte scăzut al evreilor rămași în România creează aici situații utopice: antisemiți care nu au văzut niciodată un evreu. Monica Enache va dezvolta această problemă într-un studiu foarte documentat pe care îl găsiți în paginile următoare.

Cea de-a doua întâlnire, coordonată de Bogdan Istrate și Emilia Boteanu de la Asociația Accept a adus în discuție problema discriminării minorităților sexuale în România. Dacă în Belgia sau Olanda homosexualii au voie să-și întemeieze familii, în România acești oameni au probleme și cu mersul pe stradă. Orice expunere în spațiul public este un risc major. Homosexualii sunt încă agresați în spațiul public! A fost desfășurată în România o campanie outdoor în care se încerca familiarizarea societății cu homosexualitatea. Afișul a avut impact, dar nu cel scontat. Atât presa cât și cetățenii au boicotat campania care spunea Homosexualitatea nu este o boală/ Homosexualitatea nu este o alegere. Din cauza lipsei de educație și cultură în societatea românească homosexualii sunt priviți drept niște deviați și în consecință sunt grav discriminați. Textul lui Bogdan Istrate problematizează în amănunt acest aspect, așa că nu voi intra în detalii.

Ultima întâlnire documentară a fost coordonată de Petre Florin Manole și Alina Șerban. Florin Manole, istoric, se ocupă de activism social pentru drepturile romilor iar Alina Șerban a dezvoltat un one woman show – Declar pe propria răspundere valorificând personală și experiența într-o familie foarte săracă de romi. Romii sunt considerați un fel de paria ai societății românești. Ei sunt străinii din interior și pe spatele lor sunt puse o mare parte din neajunsurile României. Numele lor este mai mereu însoțit de atribute negative, poate și pentru că mass-media prezintă totdeauna infracțiunile făcute de unii reprezentanți ai acestei minorități. Romii sunt vinovați. Pentru că s-au născut romi! Istoria romilor, o istorie a neajunsurilor, explică situația lor actuală: foarte mulți sunt needucați și trăiesc la limita sărăciei. Nu voi intra în mai multe detalii pentru că există în reader textele lui Petre Florin Manole și Paul Hitter care aduc în discuție discriminarea romilor într-un mod  abil și bine documentat.

Expoziția SilenceKills – discrimination/ro/files/2011 este o primă concluzie a workshop-urilor și cercetării din anul 2011. Este o expoziție experiment prin care încercăm să semnalăm o problemă și ne dorim să reușim! Mai multe despre conceptul expoziției găsiți la o distanță de câteva pagini, în textul Simonei Vilău.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături pe parcursul acestui proiect!


[1] Românii, intoleranți fată de minorități etnice sau religioase, http://www.soros.ro/ro/program_articol.php?articol=312#

 

 

*Text publicat in reader-ul expoziției SilenceKills – discrimination/ro/files/2011.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s