Aici s-a ucis pentru libertate!

Intervenţiile publicitare în spaţiul public s-au menţinut în România, la nivel semiologic, în limita unei decenţe, dacă nu asumate, măcar pozitiv fortuite. Cum noţiunile de limită, cunoaştere, decenţă sunt cvasi-ignorate în aproape orice nivel al existenţei, putem privi cum faimosul zâmbet al lui Ion Iliescu tronează de câtva zile, supradimensionat pe TNB.

Persuasiunea şi scopul esenţialmente mercantil al publicităţii sunt puse în umbră de un conflict ideologic alarmant. Un zâmbet senin, al ex-preşedintelui României, nu poate fi iconizat într-un spaţiu public în care plurivalenţa semnificaţiilor istorice ale acţiunilor lui Ion Iliescu indică criminalitate. Gestul reflectă comportamentul schizoid al capitalistului inconştient sau incapabil (poate ambele). Raţiunile publicitare, calculând probabil creşterea rapidă a produsului prin efectele psihologiei inverse, sunt deficitare de etica spaţiului comunitar/public. Se construieşte un paradox semiotic care vizează uitarea unor aspecte negative, dar marcante, ale istoriei recente.

Încercarea repetată de ştergere a trecutului în schimbul unei dezirabile asumări, culminează prin acest paradox de sensuri care produce semnificaţii umilitoare pentru români. Umilitoare pentru cei care se regăsesc în plăcuţa comemorativă găzduită de peretele din dos al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu: „aici s-a murit pentru libertate.” Sau, mai corect: acolo, în Piaţa Universităţii au fost omorâţi oameni pentru un ideal care s-a pierdut pe drum. Fiecare acuză, unii cunosc vinovaţii; iar memoria colectivă impută multe dintre dramele din post-totalitarism acţiunilor politice şi civice amprentate de Iliescu.

13/15 iunie 1990. Domnul Ion Iliescu a uitat să ne spună cine a adus minerii la Bucureşti, cine şi de ce s-a instrumentat un pogrom împotriva romilor în cele trei zile de anarhie comandată. Acţiuni teatrale independente (vezi “Capete Înfierbântate” în regia lui David Schwartz) încearcă să lămurească istoria, în timp ce instituţiile statului, respectiv T.N.B. sunt gazde primitoare pentru falsificarea ei. Banner-ul jenant al filmului „Medalia de onoare”, construit în rigorile compoziţionale ale afişelor de campanie electorală P.S.D. prin amplasamentul ales, tinde să re-inventeze istoria, să re-creeze o imagine care ar trebui să fie ingrată. Ocoluri şi cotituri, combinaţii potrivite, pentru cine ştie să vândă, care transformă societatea românească într-o mulţime lipsită de însuşiri. Individul sătul şi copleşit nu va lua atitudine, se va resemna din nou, străduindu-se să privească zilnic o imagine care vrea să impună o nouă ordine socială diferită de cea trasată de istoria violentă/ istoria violenţelor, pe care oricum nu a reuşit să le asume. Structurile şi instituţiile impun altă ordine, diferită de cea a faptelor istorice, prin re-naşterea/spălarea imaginii cu ajutorul mijloacelor de consum. Memoria colectivă este supusă fragilizării de permanenta re-inventare propagandistică, politizată a cotidianului.

Ne este aşadar impus să acceptăm un fapt:  “Cotidianul se inventează prin o mie de maniere de braconaj” (Certeau). Dar cu istoria cum rămâne?

 

Publicat pe modernism.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s