LC Foundation. Un nou spațiu de artă contemporană

Pe Calea Victoriei, în spatele Hotelului Bulevard, s-a deschis marţi, 15 februarie, un spaţiu dedicat artei contemporane: LC Foundation – Contemporary Art Centre. Un spaţiu mare care, prin amplasamentul ultracentral, are potenţialul de-a aduce arta contemporană în atenţia unui public divers. Expoziţia care inaugurează spaţiul dezvoltă o idee iniţiată de patru artişti: Adrian Preda, George Anghelescu, Simona Vilău şi Ştefan Ungureanu. O idee provocatoare care porneşte de la întrebarea: „Dacă mîine toate lucrările tale ar arde într-un incendiu, cu excepţia uneia, care ai vrea să fie această ultimă lucrare?“.

Au răspuns provocării 22 de artişti, toţi tineri, toţi foarte dinamici: George Anghelescu, Traian Boldea, Irina Broboană, Codruţa Cernea, Mihail Coşuleţu, Amalia Dulhan, Paul Hitter, Adriana Horga, Ioana Joa, Florin Pantilimon, Adrian Popescu, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Bogdan Raţă, Cristian Răduţă, Radu Rodideal, Sevan Szekely, Ştefan Ungureanu, Ioana Ursa, Simona Vilău, ZANGA, Mihai Zgondoiu. Sînt acele nume care au potenţialul de-a spune ceva în arta contemporană românească în următorii ani. Selecţia curatorului Simona Vilău, care se numără şi printre expozanţi, oferă simultan avantaje şi dezavantaje. Grupul este inegal valoric, foarte eclectic, motiv pentru care expoziţiei îi lipseşte coerenţa unui discurs susţinut, care să poată stabili o direcţie potenţială de analiză a expozanţilor. Însă tocmai prezenţa acestor contraste şi rupturi ajută la consolidarea unor individualităţi relevante şi revelatoare pe scena artistică a momentului.
Prima sală este indiscutabil dominată de instalaţia lui George Anghelescu: un corp masculin, nud, care îşi acoperă pudic sexualitatea. Inocenţa gestului contrastează puternic cu figura animalică (în relief) a capului. Lupul-ciclop (cyclamen), din gura căruia se scurge o şopîrlă, este îmbrăcat cu misterioasa pelerină neagră: pelerina morţii, cortina de teatru care vine să accentueze nuditatea expusă a bărbatului. Este o lucrare completă, impecabil realizată, care, la fiecare privire, dezvăluie noi sensuri, conflicte noi!
Din noul val al picturii realiste, cu o identitate deja foarte puternică, se remarcă Adrian Preda. Artistul care a reuşit să construiască poveşti din imperiul lumii animalelor, şi atunci cînd cei din jur se întreabă dacă nu cumva se poate plafona, surprinde din nou. De această dată, Preda a imaginat un delfin claustrat într-un autobuz. Umanizarea animalelor pe care le imaginează într-un fir narativ aplicat problemelor cu care se confruntă contemporaneitatea este subiectul prin care Adrian Preda a reuşit să rupă imaginarul plastic ce tinde să se banalizeze prin repetitivitate şi conformism. Originalitatea ideilor coerent exprimate şi foarte bine pictate i-a creat o identitate distinctă şi promiţătoare pe scena artistică actuală.

În faţa lucrării lui Preda, a fost aşezată o lucrare de aceeaşi scară valorică şi dimensională, semnată de Ştefan Ungureanu. Chiar dacă la nivel formal sînt foarte diferiţi, valoric, Adrian Preda şi Ştefan Ungureanu sînt pe aceeaşi treaptă, competitivitatea fiind evidentă şi susţinută.

Ştefan Ungureanu, Ioana Joa şi Lea Rasovszky atrag prin creativitatea şi inventivitatea realizării tehnice, fiind interesaţi de perisabilitate sau de jocul cu materia (de exemplu, Ştefan este deja un maestru al texturilor). Nici cei doi sculptori care au răspuns provocării, Cristian Răduţă şi Bogdan Raţă, nu pot trece neobservaţi prin numărul mare de lucrări expuse. Depăşirea planului bidimensional al picturii oferă un plus de interactivitate expunerii. Şi zona de grafică este foarte bine reprezentată, un exemplu interesant fiind lucrările lui Traian Boldea, care jonglează cu ideea de repetitivitate.

Un alt aspect aparte îl reprezintă artiştii care dezvoltă tema erotismului, de exemplu Amalia Dulhan şi Radu Rodideal, care pictează atent senzualitatea feminină. Radu Rodideal pune în operă erotismul delicat şi (sur)prinde foarte atent valenţele simbolice şi contrastante ale pasiunii. Pictura lui se revendică de la şcoala europeană a noului val realist, fără să alunece în formalism. Forma concretă atent şi elegant construită ascunde sensuri care se decodează treptat. Artistul închide în mimesis o methexis prin care imaginea reuşeşte să surprindă şi să fascineze. Esenţa în pictura lui Rodideal este misterul.

Interesant este că avem de-a face cu personalităţi artistice distincte, majoritatea foarte clar conturate. Sînt 22 de nume, 22 de direcţii, 22 de poveşti care răspund unei întrebări delicate: pictura nu a murit! Este o expoziţie revelatoare, care nu trebuie ratată!

În imagine: vernisaj, vedere din expoziţie; în fundal, lucrarea lui George Anghelescu 
Figure In/ Figure Out
Curator: Simona Vilău
LC Foundation – Contemporary Art Centre
15 februarie-14 martie 2011

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s