Avangarda evreiască în România Interviu cu Radu Stern

Radu Stern, istoric de artă, a organizat la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam o amplă expoziţie, From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, dedicată avangardei evreieşti de la Bucureşti. Cu această ocazie, Radu Stern mi-a răspuns la întrebările legate de organizarea expoziţiei, precum şi de aspectele teoretice ale selecţiei.
Expoziţia deschisă pe 31 mai 2011 poate fi vizitată pînă pe 2 octombrie la Amsterdam, urmînd ca în decembrie să fie deschisă şi la Ierusalim.
Vreau să vorbim despre expoziţia From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, pe care aţi organizat-o la Amsterdam. Despre procesul de documentare, selecţia etc. Pentru început, o să vă întreb ce v-a motivat  să faceţi această expoziţie, sînteţi istoric de artă, aţi abordat pînă acum foarte multe teme, puteaţi să alegeţi orice. Deci m-ar interesa ce anume v-a determinat să lucraţi cu avangarda din România.
Este un subiect care mă preocupă încă din studenţie, de atunci îl cercetez. Am avut norocul că Saşa Pană m-a lăsat să studiez în biblioteca domniei sale, o bibliotecă extraordinară şi pe vremea aceea, în România, absolut unică. Pentru că acele cărţi existau în biblioteci oficiale, dar accesul era foarte greu, dacă nu chiar imposibil. Am publicat în acea perioadă articole despre avangardă, primul meu articol publicat a fost despre teoria avangardei, şi al doilea a fost de istorie. Primul în Analele de estetică ale Universităţii Bucureşti („Avant-Garde and the Critical Awareness“, 1974), al doilea în Arta („50 de ani de la expoziţia Contimporanul“, decembrie 1974). Multă lume s-a întrebat cum de-au putut fi publicate aceste articole. Apoi am mai publicat în reviste italieneşti, dar acolo nu era ceva deosebit. În România, să scrii despre Contimporanul în 1974 era o chestie aproape unică. Nici eu nu ştiu de ce a lăsat cenzura să treacă acest articol, dar l-a lăsat. Apoi am scris un articol despre Proletkult, a trecut, a fost publicat în revista Arta, dar, cînd am vrut să scriu un articol despre organizarea artei în Germania nazistă, s-a crezut că este vorba despre structurile din România, care semănau perfect, dar eu nu eram sinucigaş, nu intenţionam să fac o aluzie directă la asta. Dar „tovarăşii“ au fost vigilenţi.
Săptămîna trecută, uitîndu-mă prin catalog, am văzut că este prima selecţie aproape completă.
Aş fi vrut foarte mult să fie completă. Am vrut să dau un ansamblu coerent, în care să implic şi muzeele din străinătate. Au fost expoziţii bune şi în România, care, din raţiuni bugetare probabil, au inclus doar lucrările aflate în ţară. Nici eu nu am reuşit să am tot, dar sînt contribuţii importante de la Centrul Pompidou, de la Musée de l’Art Moderne de la Ville de Paris, de la Muzeul Israel din Ierusalim şi de la colecţionari privaţi din Belgia, Franţa, Olanda, România şi SUA.

Nu trebuie să recurgem la recuperări forţate

Puteţi să-mi numiţi artiştii incluşi în selecţie?

Arthur Segal, cel care introduce arta modernă în România, prima generaţie. Apoi generaţia lui Tristan Tzara, Marcel Iancu, Maxy. Şi termin cu Jules Perahim şi Paul Păun. Am uitat să-l menţionez, bineînţeles, pe Victor Brauner.
 

Dacă tot aţi încheiat enumerarea cu un suprarealist, vă rog să-mi răspundeţi la întrebarea firească de ce lipseşte Jacques Hérold din această expoziţie.

Răspunsul este foarte simplu, cariera lui Jacques Hérold nu este legată de avangarda românească. El s-a născut în România, dar a plecat din România la 20 de ani. A trimis două desene la revista unu, dar nu a făcut parte din mişcare. Nu a făcut parte din nici un grup din România. Am să vă şochez poate, dar întrebarea se poate pune foarte bine şi despre Brâncuşi, care a făcut un ansamblu monumental în România, dar cariera lui a fost total separată de arta românească. Şi cu Isidore Isou e aceeaşi situaţie. Pentru că letrismul face parte din cultura franceză, nu face parte din avangarda românească. Deci nu cred că trebuie să-i uităm, dar nici nu trebuie să-i recuperăm forţat.
Lucrările sînt toate interbelice? Care este perioada pe care o acoperă expoziţia?
Expoziţia merge pînă-n 1938. Şi data este, evident, importantă, pentru că, în acel an, Marcel Iancu pleacă în Palestina, pregătindu-şi emigrarea definitivă din 1941, şi Victor Brauner emigrează la Paris. Brauner, marele pictor suprarealist, devine un mare pictor suprarealist francez. Maxy încetează să mai lucreze avangardă. Perahim pleacă în Rusia puţin mai tîrziu. Este o dată-limită foarte importantă. Da, cum spune şi titlul expoziţiei, eu mă ocup de avangarda din România, adică exclusiv de perioada în care ei au fost în România.
 

Anul 1938 marchează şi o schimbare în plan politic, guvernul Goga-Cuza şi începutul legislaţiei antisemite care a culminat cu Holocaustul.

Da, bineînţeles. În luna ianuarie a acelui an de tristă amintire, un decret-lege cerea evreilor să-şi redobîndească cetăţenia română, obţinută cu atîta greutate în 1923.
 
În ce măsură criteriul etnic a fost relevant pentru opţiunea artistică?
Criteriul etnic mi se pare o dimensiune foarte importantă a fenomenului, nu sînt primul care l-a relevat, există un articol pe care l-am citat în conferinţa de la Bucureşti, The foreigners of the classical modern art in Romania, de Steven Mansbach, în care el pune această problemă. Este singurul caz, dintre celelalte avangarde din Europa, în care proporţia evreilor etnici este foarte mare.
Teoria mea e foarte simplă. Nu cred că se poate vorbi despre o prezenţă evreiască în avangardă fără a aborda problema în mod global. De ce sînt evreii majoritari? Pentru că sînt puţini artişti români de avangardă, dacă ar fi fost destui artişti români, atunci evreii nu ar mai fi fost majoritari. Şi atunci problema nu se poate discuta numai în cazul culturii evreieşti. Din cauza asta am terminat comunicarea de la Bucureşti spunînd că această majoritate a evreilor în avangardă este deopotrivă o funcţie a culturii române şi a celei evreieşti. Din punctul de vedere al culturii evreieşti exista, probabil, sentimentul că nu sînt acceptaţi. Cuza spunea că „este o obrăznicie jidănească pretenţia de-a colabora la cultura română“, dacă acest nivel le era interzis, atunci au căutat altceva, nivelul internaţional, acela al avangardei. Dar nu trebuie să uităm celălalt aspect, acela al culturii române. De ce erau atît de puţini români în avangardă? Pentru că, în epocă, cultura română era obsedată de căutarea specificului naţional. Problema centrală a culturii române, la începutul secolului al XX-lea şi după aceea, a fost căutarea specificului naţional în toate domeniile, de la literatură pînă la arhitectură. Iar această idee este diametral opusă avangardei, care era internaţionalistă. Deci, pentru a se înţelege de ce erau atît de mulţi artişti evrei, ar trebui să se ştie de ce erau atît de puţini români.

Evreitatea ca etnie

Tot legat de această problemă, aş fi vrut să vă întreb altceva, dacă pentru aceşti artişti moderni, atei, care nu aveau o legătură directă cu iudaismul, nu se revendicau explicit din hasidism, a fi evreu a însemnat o identitate asumată în sine sau o identitate impusă de antisemitism.

Eu înclin spre a doua soluţie. Cum am să spun în comunicare, această discuţie ar trebui să înceapă prin a defini ce înseamnă a fi evreu.
Ce a însemnat să fii evreu atunci.
Şi acum, şi atunci. Eu fac o distincţie metodologică, care mi se pare esenţială, între iudaism ca religie şi evreitate ca etnie. Personal, eu sînt absolut ateu şi mă consider foarte evreu. Dacă mă întrebaţi care e religia mea, n-am. Sînt ateu convins. Pe de altă parte, aparţin, din punct de vedere etnic şi cultural, evreităţii şi revendic această apartenenţă care, pentru mine, nu este deloc religioasă. Interpretările date de Tom Sandqvist în cartea sa Dada Est – Românii de la Cabaret Voltaire – el leagă toate personajele pe care le citează de religie. Dar aceste personaje nu au fost evrei religioşi. Mi-a fost foarte greu să explic această eroare, chiar şi persoanelor de la Muzeul din Amsterdam, unde voi deschide expoziţia. Totul începe prin evocarea Codului Napoleon. Ceea ce se înţelege în Occident prin naţionalitate în româneşte este cetăţenie. Ceea ce se cheamă în germană Staatsangehörigkeit. O traducere corectă, care să ţină cont de sensul termenilor, nu doar de etimologie. Pentru ei, cineva care este născut în România, Franţa sau Belgia are naţionalitate română, franceză sau belgiană. Sînt nişte diferenţe importante, de nuanţă. Ştiţi foarte bine că în România lucrurile nu stau aşa nici acum, nici în Rusia. În România erau două rubrici în formulare, cetăţean român şi naţionalitatea poate să fie turkmen, tătar, evreu, rom etc. Pentru occidentali este teribil de greu să înţeleagă treaba asta. Cineva născut în Olanda poate fi budist, evreu, catolic…, dar este olandez. Să vă spun o anecdotă absolut reală, un lucru care i s-a întîmplat soţiei mele. Soţia mea a ajuns în Elveţia înaintea mea. Ea fiind pianistă, a fost invitată să înregistreze pentru Radio Elveţia şi a cerut azil politic. Poliţistul care a primit-o a întrebat-o de ce naţionalitate este. Ea spune evreică. Nu, evreu nu e o naţionalitate, a spus poliţistul. Din ce ţară veniţi? Din România, atunci i s-a trecut naţionalitate română. În România, n-a fost considerată niciodată de naţionalitate română, era cetăţean român, dar era evreică. Şi apoi discuţia a continuat şi a fost întrebată de religie. A spus că nu are religie, că este atee, iar poliţistul a întrebat-o care este religia dominantă în România şi a trecut-o ortodoxă. Pe decizia de azil, despre soţia mea a scris că este româncă-evreică-ortodoxă.
 
Şi evreică ortodoxă înseamnă altceva, dar e amuzant.
Da, este. Noi ne distrăm şi acum, după mai bine de 30 de ani. Asta ca să vedeţi cît de greu se percepe acest lucru în Occident. Tom Sandqvist este, după mine, victima acestui tip de gîndire occidentală, pentru el evreu înseamnă doar religie şi caută chichiţa într-o pivniţă fără lumină, apoi spune că a găsit-o. Nici Tzara, nici Iancu, nici Maxy nu erau evrei religioşi.
 

Şi nici nu proveneau din familii religioase.

Nu. Segal provenea dintr-o familie religioasă. Dar în ce-l priveşte, tocmai, am să citez pasajul din autobiografia lui nepublicată, în care spunea cum se plictiseşte la sinagogă şi i-a spus asta tatălui lui. A primit o palmă peste ureche şi Segal mărturisea că atunci a învăţat să tacă din gură. Sandqvist n-a făcut aceste cercetări, şi atunci, pentru el, a fi evreu înseamnă a fi religios, nu putea să conceapă evreitatea în absenţa religiei. Neînţelegerea lui este condiţionată cultural, vine din ideea că oricine e născut în România este român. Aici e diferit. Să-ţi dau un exemplu banal. Am foarte mulţi prieteni români, care nu pot fi bănuiţi de cel mai mic grad de antisemitism, dar nici unul nu va spune că Radu Stern este român. Şi acum, ca şi atunci, a fi evreu înseamnă a face parte din una dintre cele 19 minorităţi naţionale.
 

Cred că acum intră la categoria etc. Pentru că nu prea mai sînt evrei în România.

Nu ştiu. Dar cineva mi-a spus că există un departament care se ocupă de minorităţi şi sînt recunoscute 19 minorităţi naţionale, printre care şi minoritatea evreiască, ceea ce mi se pare absolut corect. Pot să înţeleg foarte bine de unde vine greşeala lui Sandqvist. Pentru el e foarte greu să înţeleagă. Chiar şi cu directorul Muzeului din Amsterdam, care este evreu olandez, am avut nevoie de trei sau patru săptămîni ca să-i explic tot ce v-am spus acum. Pentru că traducea „naţionalitate“ fără sensul de etnie, aşa cum se ştie acolo. Cetăţenie este un cuvînt care nu există acolo, adică în limbă există, dar nu este utilizat. Din Codul Napoleon vine asta, pentru că Napoleon a introdus ideea că toţi cei care sînt născuţi în Franţa, fie ei de orice etnie, sînt francezi. Acest lucru nu s-a aplicat peste tot. Depinde de spaţiul cultural cum se transmite cetăţenia. În unele state este pămîntul, în altele, sîngele!
 
Să revenim la avangarda românească, pentru că am deviat puţin. Care sînt reperele în avangardă? Ce îi aduce la un numitor comun pe aceşti artişti?
Păi s-a discutat deja foarte mult în istoria şi teoria artei acest subiect, care de altfel a fost şi subiectul meu de diplomă la Istoria şi Teoria Artei – Avangarda şi conştiinţa critică, unde discutam chestiile astea. Ce înseamnă avangarda? Mulţi fac o confuzie între modernism şi avangardă. Să-ţi dau exemplul expoziţiei Culorile avangardei, unde termenul „avangardă“ este absolut abuziv utilizat. Sînt incluşi artişti care nu au absolut nici o treabă cu avangarda. Nu orice modernism este avangardă. În teoria clasică a avangardei (ştiu că este absolut caraghios să spui teoria clasică a avangardei), dar există totuşi teorii care au devenit clasice şi despre avangardă. Există o distincţie clară între fenomenul modernist şi avangardă. Avangarda implică ruptura. Există pictori modernişti foarte interesanţi pe care nu i-am inclus în expoziţie. Jean David este un exemplu. Este un pictor interesant, îl imita pe Modigliani, mi-ar plăcea să am un Jean David dacă aş putea să-l cumpăr; dar nu îşi are locul într-o expoziţie despre avangardă. Nu are radicalitatea pe care o aveau Marcel Iancu, Brauner sau Maxy.

Avangarda, în esenţă, este internaţionalistă

Ce are specific avangarda autohtonă?

Există multe lucruri specifice. De pildă, expoziţiaContimporanul, din 1924, a reprezentat una dintre marile expoziţii internaţionale. În 1924, de pildă, la Bucureşti expune Paul Klee. A fost un fenomen de rezonanţă europeană şi extrem de important în istoria avangardei europene, nu doar în plan local. Există şi un curent local, de pildă,integralismul, pe care toată lumea îl recunoaşte. Încercarea de sinteză pe care a făcut-o Maxy cu revista Integral se înscrie într-un curent specific care nu se întîlneşte altundeva decît aici.
Da, limbajul avangardei este universal. Nu am formulat suficient de clar întrebarea anterioară. Eu, prin specific mă refeream la acele lucruri care se pot citi doar în spaţiul românesc, în contextul culturii româneşti şi doar atît. Adică la acele forme evidente ale unui determinism sau apartenenţe la un anumit spaţiu, mai precis la cel românesc.
Dacă aţi întrebat în sensul acesta, o să vă răspund simplu. Nimic. Pentru că avangarda, în esenţă, este internaţionalistă şi au reuşit să o facă aşa. Tocmai acest lucru e interesant, că acest grup s-a plasat diferit de majoritatea pictorilor care au căutat specificul naţional. Dacă ne uităm la căutările majoritare ale artiştilor din această epocă, şi în literatură şi în arte plastice, se caută cu frenezie specificul naţional. Aceşti pictori, fiind evrei, nu puteau să caute specificul naţional. Deci erau în altă situaţie faţă de colegii lor, care căutau asta.
 
Just. Însă Maxy a pictat pe moşia colecţionarului Alexandru Bogdan-Piteşti, la Vlaici, lucrări cu specific naţional.
Da, a început aşa.
 

Prima lui expoziţie de la Iaşi a fost cumva în direcţia propusă mai tîrziu de tradiţionalism.

Sigur că da! Dar cînd a plecat în Germania şi a avut şansa să fie în atelierul lui Segal, şi-a schimbat total natura. Uite un alt exemplu. În Muzeul Janco Dada de la Ein Hod, există un autoportret al lui Marcel Iancu din tinereţe, care nu este deloc avangardist. Există, aşadar, un timp de maturizare, poate determinată şi spaţial. E foarte adevărat că Maxy a început la Vlaici cu Bogdan-Piteşti. Dar nu a continuat pe această linie. Există o ruptură. De fapt, rupturile îi sînt specifice lui Maxy. Cum va rupe cu avangarda mai tîrziu, din raţiuni politice, şi cum va încerca, într-un mod aş spune absolut patetic, să reînnoiască cu avangarda şi să facă un soi de sinteză între arta angajată politic şi arta avangardistă. Cred că nu trebuie căutate evoluţii lineare într-o viaţă mai complicată.
 

În teoriile contemporane despre avangardă există şi teoria, să-i spun aşa, lansată de Erwin Kessler, aceea a „prieteniei“ dintre avangardă şi tradiţionalism.  Este cert că grupurile s-au intersectat în anumite puncte, dar sînt relevante aceste întîlniri sau intersectări?

Teza expoziţiei Culorile avangardei. Domnul Kessler face acolo un talmeş-balmeş. Sigur că, în anii ’30, există un amestec, Marcel Iancu va expune cu moderniştii. Dar este discutabil dacă Marcel Iancu mai era, în acel moment, în avangardă. Avangarda, în acel moment, era suprarealismul. La începutul anilor ’30, avangarda este unu, este Alge, vor fi Muci şi revista aceea cu numele dificil de pronunţat în public, care avea ca subtitlu Organ Universal. Şi stilul lui Marcel Iancu, care revine la figurativ total sau cel al lui Maxy, care începe să fie influenţat de probleme sociale, se distanţează de avangardă. Deci trebuie să vedem cînd şi în ce context se produce acest amestec. În anii ’20, există o diferenţă clară între grupurile de avangardă şi ceilalţi, iar mai tîrziu, Marcel Iancu a fost tratat foarte rău de unu pentru că a expus cu moderniştii. În anii ’20, există foarte multe atacuri împotriva acestui grup, care sînt de o dublă natură, pe de o parte, sînt atacaţi ca radicali moderni, ca avangardişti, ceea ce e normal; iar pe de altă parte, sînt foarte dese atacurile etnice. Şi faptul că sînt atacaţi etnic mi se pare foarte important. Avangardismul, în cazul lor, este explicat etnic. Sînt aşa pentru că sînt evrei, pentru că, nefiind români, ei nu pot face artă românească etc. Eu am explicat toate aceste lucruri şi le-am argumentat în catalogul expoziţiei de la Amsterdam.
 

Cum le poate deveni accesibil acest catalog celor care nu vor ajunge să vadă expoziţia? Se poate comanda on-line?

Da, desigur că se va putea comanda on-line, de pe site-ul muzeului, şi, probabil, la un moment dat, va fi pus şi pe Amazon. Dar mai sigur este la muzeu.
 

Cîte lucrări sînt?

Puţin peste 80.
 

Majoritatea din România?

Puţin peste jumătate vin din muzee şi colecţii din România.
 

Expoziţia este itinerantă. Ce urmează după Amsterdam?

Expoziţia va fi preluată de Muzeul Israel din Ierusalim între decembrie 2011 şi martie 2012.
 

La Ierusalim veţi păstra aceeaşi selecţie sau o să îmbogăţiţi expoziţia?

La Ierusalim vor fi nişte lucrări în plus. De pildă, în expoziţie există o pictură foarte importantă din epoca Zürich a lui Marcel Iancu, Bal la Zürich. Această pictură există şi într-o versiune anterioară, Dans la Zürich, aflată la Muzeul de Artă din Tel Aviv şi pe care nu am putut să o aduc la Amsterdam, dar care va fi inclusă în selecţia de la Ierusalim. Posibil şi Iferno, o altă pictură foarte importantă a lui Marcel Iancu, de la începutul anilor ’20. Mai sînt şi altele în discuţie.
 

Credeţi că ar fi important pentru publicul român să fie adusă expoziţia şi la Bucureşti?

Dacă s-ar putea face şi la Bucureşti, de ce nu? Eu cred că ar fi important, pentru că o mare parte dintre aceste lucrări nu cred să fie cunoscute la Bucureşti, mai ales cele din străinătate (Paris, Bruxelles, SUA, Israel). Eu cred că este interesant să le ai împreună. Cred că nimeni nu va contesta că va fi sinteza cea mai completă a fenomenului.
 

Păi nu s-a făcut pînă acum nimic exclusiv pe avangardă, care să problematizeze şi să argumenteze avangarda. Avangarda românească/evreiască este insuficient cunoscută şi explicată.

În comunicarea mea de astăzi (1), am încercat să ofer cîteva explicaţii de ordin teoretic.
Eu sper să avem şi expoziţia From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania la MNAR!

–––––––––––––––––

Expoziţia From Dada to Surrealism. Jewish Avant-Garde Artists from Romania este deschisă la Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam, în perioada 1 iunie-2 octombrie 2011 – http://www.jhm.nl/current/exhibitions/romania.

(1.) Conferinţa internaţională Bucureşti – Zürich – Paris – Tel Aviv: Avangardişti români şi evrei în spaţiul cultural românesc, eveniment organizat de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Centrul de Studii Ebraice „Goldstein-Goren“ şi Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Ambasada Elveţiei la Bucureşti. Comunicarea domnului Radu Stern a avut loc joi, 26 mai: „Evreii şi avangarda: Cazul României“. Comunicările susţinute la Bucureşti vor fi publicate la sfîrşitul anului 2011 în Studia Ebraica.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s